Contractul pentru construcția celui de-al doilea lot al autostrăzii Nădlac-Arad, încheiat cu firma austriacă Alpine Bau, care a intrat luna trecută în insolvență, a fost reziliat în urmă cu două săptămâni, scrie Ziarul Financiar.
„Din cauza intrării în faliment a firmei Alpine Bau Gmbh, contractul de proiectare și execuție a autostrăzii Nădlac-Arad lot 2, încheiat între CNADNR și antreprenorul Alpine, a fost reziliat în data de 09.07.2013, în conformitate cu prevederile din condițiile contractuale. În perioada imediat următoare, CNADNR va întreprinde măsurile necesare în vederea demarării procedurii de achiziție a lucrărilor rămase de executat, astfel încât să nu fie periclitate condițiile de eligibilitate ale proiectelor”, au spus reprezentanții CNADNR, la solicitarea ZF.
Tronsonul are o lungime de 16,7 kilometri și un cost de 96 de milioane de euro, fiind finalizat la începutul lunii iulie în proporție de aproape 85%. (Andreea Neferu)
Citește articolul integral în ZIARUL FINANCIAR